Ionuț Luțu (42 de ani), mâna dreaptă a lui Gigi Becali, poate pleca de lângă omul pentru care a lucrat în ultimii ani. Ronald Gavril, pugilistul român din echipa lui Floyd Mayweather, s-a oferit să-i găsească o echipă pe care acesta s-o antreneze, după ce a aflat că fostul fotbalist și-a luat licența de antrenor. Cei doi sunt prieteni buni de câțiva ani.
„Am văzut meciul cu prietenul Luțu. Îl cunosc de câțiva ani. N-a fost până acum la mine, e foarte ocupat cu treburile pe aici. Dar vine, și-a obținut deja viza. Și-a luat și licența de antrenor? Nu știam… păi poate îi găsim o echipă pe acolo”, a spus Gavril, conform sport.ro.
După mai mult timp în care Ionuț Luțu a fost mâna dreaptă a lui Gigi Becali, fostul jucător al Universității Craiova ar putea pune capăt colaborării cu patronul FCSB. Ionuț Luțu a jucat, în cariera de fotbalist, la FC Național, Universitatea Craiova, Galatasaray, Steaua, Suwon BluewingsRapid, Apollon Limasol, Kairay Almaty, Zhetysu, Pandurii, Jiul și Alro Slatina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER